Însemnări din inima Olteniei

Tatăl meu, este pentru mine cel mai mare copac cu flori de pe pământ, iar Mama mea pământul care îi sustine rădăcinile. Camelia Oprița
Drăgășani,casa nobilă a vinului:în fiecare bob de strugure este o picătură din sângele pandurilor.Aici, un lucru mi-a întregit spiritul și  mi-a umplut sufletul veșnic – copilăria.
camelia oprița
foto : camelia oprița
Mănăstirea Cozia(1387-1391),ridicată lângă Călimănești de către Mircea cel Bătrân, este unul dintre cele mai prețioase monumente ale arhitecturii național-medievale din România.
La Mănăstirea Cozia a luat fiinţă prima şcoală de copişti şi caligrafi din Ţara Românească şi tot acolo a trăit şi primul imnograf român, Filotei, mare logofăt al Țării Românești.

Oltenia sau Mica Valahie își ia numele de la râul Olt, unul dintre cele mai mari fluvii din România, și este regiunea reprezentată de o vastă cultură populară străveche unde tradițiile sunt vii și astăzi. În același timp particularitățile folcloristice au fost influențate și de spațiile vecine, închise între Dunăre, Olt și Alpii Transilvaniei (Munții Făgăraș) consolidându-se autenticitatea elementelor etnografice în spațiul oltenesc.

Se impune cu multă stăruință să pătrunzi în filele îngălbenite ale cărților, astăzi când societatea noastră furibundă aleargă spre a se alimenta cu amintiri despre viitor în care să nu mai fie nevoie de celelalte din trecut. Să nu mai fie nevoie de trecut e ca și cum ai fi aer, aerul capătă înfățișarea milei și a durerii, constatând că n-ai fost decât un spațiu nevăzut în cele patru vânturi ale pământului sau deșărtăciune solitară în văzul străinilor.

Istoria prezintă viața românilor ca pe un fluviu curgător peste vremuri tulburi. Conștiința populară românească a zidit din temelii credința, unitatea, cultura și tradiția autentică,dând originalitate incontestabilă spațiului oltenesc atât în epoci de răgaz cât și în cele de răstriște: izvoarele munților își găseau odinioară limpezimea în doinele de jale, în credința strămoșilor și în limbajul curgător al râului. Astfel că istoria românească trebuie gândită de la cumpăna apelor (munții) până la marea cea mare pentru a rămâne permanent înrădăcinată în glie: Glia își botează fiii în numele brazdelor muntenești, ardelenești moldovenești și oltenești căci numai așa rodește pământul în bogăție. 

Ar fi o semnificație interesantă și inedită în același timp să subliniem faptul că spațiul oltenesc reprezintă arterele sanguine ale plaiului românesc, pământuri care sprijină munții, pădurile și râurile până jos la Dunăre. Plai se cheamă tot locul acesta care a dat speranță, dar care a cerut în schimb lacrimă strămoșilor noștri să-și limpezească vatra.

Din gura Oltului au curs secole getice și vor mai curge secole românești până la sfârșitul timpului, iată un motiv în plus pentru care olteanul ar trebui să se mândrească de rădăcinile sale autentice.

Localitățile de la streașina muntelui (Sohodol, Isvarna, Runcu ș.a.) au conservat tradițiile românești, păstrându-le neatinse de credințele păgâne.

De-a lungul vremii s-a împământenit vorba: codru’- frate cu românu’, dar adeseori am reflectat la întrebarea: de n-ar fi fost munții, ar mai fi existat acest neam pe lume?

Oltenia dispune de o gamă largă a folclorului originar, de o bună parte din veritabilul atlas geografic românesc, ilustrat cu măiestrie la începutul secolului trecut de Al. Vlahuță în capitolul Munții Noștri (România Pitorească).

Localitatea Padeș a fost ’’scânteia’’ lui Tudor Vladimirescu, cel ce a chemat la luptă norodul românesc pentru stârpirea răului din țară. (”Patria este norodul, și nu tagma jefuitorilor!”)

Arta populară oltenească este realizată într-o bogată varietate de nuanțe și forme, făcând cinste și mândrie artei folclorice românești. Arta războiului de țesut a predominant în geometrizarea tuturor formelor inmortalizate în țesături diversificate, astfel încât sufletul oltean s-a manifestat în multitudinea speciilor artistice; desenul prin linii și culori a fost cultivat din plin în țesătura covoarelor, în broderii și țesături de tot felul, picturi  decorative și religioase întâlnite în biserici din lemn, icoane pe lemn, icoane pe sticlă: adevărate bijuterii ale patrimonului nostru.

Costumul național este inconfundabil: probabil cel mai frumos port popular din lume este întâlnit în zona Gorjului, frumosul regăsindu-se ca element intrinsec. Costumele populare au fost totdeauna o stăruitoare preocupare artistică pentru regiunea Olteniei.

Sculptura în lemnul casei și al porților a fost dată de imaginația creatoare a meșterului ce avea să cimenteze originalitatea satului oltenesc în Vâlcea, Gorj, Dolj, Mehedinți.

Arta oltenească a fost manifestată de către olteni și prin meșteșugul olăritului și cel al  ceramicii, ceramica de Horezu fiind inclusă în lista Patrimoniului Cultural UNESCO.

Dansul și cântecul oltenesc își au originalitatea lor mai presus de orice îndoială în izvoarele străvechi ale naintașilor, Doina și Călușul Oltenesc îmbogățind Patrimoniul Umanității sus amintit.

Oltenia se mândrește cu orașe foarte vechi, cu palate medievale și muzee de interes istoric în Craiova, Râmnicu Vâlcea, Drobeta-Turnu Severin, Târgu Jiu și Slatina.

Mănăstirile ocupă un loc aparte, în majoritatea localităților oltene, Horezu fiind inclusă de asemenea în Patrimoniul Umanității UNESCO, Mănăstirea Dintr-un Lemn: Legenda spune că un călugăr a găsit într-o scorbură a unui stejar secular icoana Maicii Domnului. Acesta aude o voce care l-a îndemnat să construiască în locul respectiv o biserică din acel stejar secular. Celebra Mănăstire de la Cozia a fost imortalizată de poetul G. Alexandrescu în poezia Umbra lui Mircea la Cozia:

Ale turnurilor umbre peste unde stau culcate:

Către țărmul dimpotrivă se intind, se prelungesc, 

Ș-ale valurilor mândre generații spumegate
Zidul vechi al mănăstirei în cadență îl izbesc…

Mișcarea culturală a Olteniei a fost reprezentată la Craiova de către Traian Demetrescu. ’’Călugărul din vechiul schit’’  este poetul pre-simbolist de seamă al poeziei românești, cu reflexe puternice din ideația eminesciană.  

O zi să găzduiești doi ochi albaștri impune necesitatea de a muri pentru a iubi pentru că de abia atunci apare pretutindeni frumosul.

Gib I Mihăiescu, născut la Drăgășani, autor al unor romane de analiză psihologică,’’Rusoaica’’ fiind contribuția sa literară ce depășește hotarele literaturii noastre.  

Amza Pellea, figură marcantă a scenei teatrului și cinematografiei românești a interpretat roluri memorabile ce aveau să intre în legendă odată cu actorul.

Cetatea spirituală a sufletului artistului se construiește din rădăcinile obârșiei: așa s-a născut Coloana Infinitului, ridicată din ’’mărgele’’, denumire dată de sculptorul Constantin Brâncuși modulelor de piatră ale Coloanei Fără Sfârșit care reprezintă partea principală a trilogiei Ansamblului Monumental din Tg. Jiu.

Lumea este mare și lasă loc pentru toate opiniile. Singurul model care merită a fi urmat este cel al respectului.Pasărea Sufletului înfățișază descătușarea zborului din piatră a spiritului românesc cu o puternică autoritate spirituală: Uitați-vă la cer, cerul trăiește! Are aripi în numele celui ce i le-a modelat.
Camelia Opriţa

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s