©Păianjenul şi toamna

–––––––––––––––––––––––––

https://poetii-nostri.ro/paianjenul-si-toamna-poezie-user-id-42166/

din cartea pentru copii – Poveşti din Călimară ( Ce sunt vremurile vechi? Vremurile vechi sunt poveştile ) 
Camelia Oprița
Lectură plăcută!
Noaptea este de grafit,
Tot mai galben e pământul.
Semn că toamna a venit,
La fereastră-mi bate vântul.

Ploile mărunte umblă
Dintr-o frunză-n altă frunză.
Unde ieri era şi umbră,
Stropii albi atârnă-n pânză.

Biet păianjen s-a ascuns
Unde scoarţa e desprinsă.
Unde ploaia n-a pătruns,
A rămas o frunză prinsă. 

Licurici și buburuze, fluturași și alte gâze,
Au plecat să dea de veste
Să se-ascundă printre frunze, 
Chiar și luna din poveste.

Vine toamna, zise el,
Frunza verde, îngălbenește,
Pomul este singurel
Vântu’ iarba răscolește.
 
Vremuri triste, vremuri reci
Vin cu vântul de departe,
Iar tu vară, unde pleci?
Unde-s zilele curate?!

https://www.facebook.com/Pove%C5%9Fti-din-C%C4%83limar%C4%83-103970462084047

©Nostalgie – Elegie de toamnă

https://poetii-nostri.ro/nostalgie-%E2%80%93-elegie-de-toamna-poezie-user-id-41343/

Ce aer!
Ce miros tomnatic are câmpul!
Ce priviri triste au păsările mici ale tufișurilor pe jumătate goale.
Câtă nostalgie emană toamna și plouă cu nuci...

Autor: Camelia Oprița

https://www.facebook.com/profile.php?id=100075768854669

tabloul realizat de prietena mea, pictorița Stefania Silveri, Roma.

https://www.facebook.com/silveristefania

©Nimic nu mă înduioșează mai mult decât inimile florilor încălzite de soare după o ploaie de toamnă!..

https://www.facebook.com/Pove%C5%9Fti-din-C%C4%83limar%C4%83-103970462084047

de Camelia Opriţa din volumul – În castelul regelui – (2007).

©Puterea de a fi o floare

poezie [ ]

Lumea Copiilor – https://www.poezie.ro/index.php/poetry/14161720/%C2%A9Puterea_de_a_fi_o_floare

– – – – – – – – – – – – – – – – – – – – – – – – –

Oftând,

florile i-au spus iepuraşului:

-Fiecare dintre noi

poate părea departe de drumul pe care ne-am dorit să fim.

dar amintește-ți

Floarea este versetul dulce al pământului,

are inima cât o scânteie și este adevărata cântare a cuvântului.

În fiecare floare o lume îşi face încercarea.

Cuvântul pentru care își merită nașterea.

Totul devine o enormă resursă lirică și spirituală despre care n-ai bănuit vreodată că ar putea fi lumească,

la fel cum elanul primăvăratic al ramurilor hrănește din abundență aerul cu miresmele dulci ale florilor.

-Nimic nu mă înduioșează mai mult decât inimile florilor încălzite de soare după o ploaie de toamnă. Pentru că și floarea are dreptul să vorbească despre viață și despre cultul frumuseții.

din cartea -Povești din călimară

Oglinda

https://usrbacau.ro/2022/07/

Timpul meu e o oglindă
cu ieșiri care se ridică întortocheate din labirintul minții, 
Gândurile îmi curg într-un permanent iureș, zbuciumate,
alteori ca apele unei mări moarte care își caută un punct de lumină
în bezna umedă.
Se izbesc de o eroare a mea mai veche care mă aduce 
în fața oglinzii mari cu efect de ziuă.

A intrat, dar masca pe care o purta
îi ascundea chipul privirii mele.
Totuşi, acea alură parcă am întâlnit-o undeva.
Ca luna, ca umbra unei stele, mi s-a părut cunoscută.
"Cine ești? Care este statutul tău, cum te numești?"
mi-am întrebat inima surprinsă.
Tu ești!
-Uită-te la tine,
Uită-te la tine și admiră-ți reflecția, îmi spune oglinda!

Nu mă uit la mine, întorc capul, privesc în jur,
știu pe de rost vechea poveste care a fost  
în timpul când ea era doar un ciob de sticlă.

Două note erau deja în inimile noastre.
Şi sufletul mi l-am închis cu cheia, 
În clipa când am înţeles că ne iubeam.
Amândoi cântam imnul celuilalt,
apoi lumina i-a vestit sfârșitul
pe un drum rămas fără alternativă.

Pot fi puse sentimentele pe același taler cu banii,
ca niște simple greutăți pe care le muți uneori pe un taler și alteori pe celălalt?
Vezi tu, dragostea era cel mai prețios lucru pentru mine...

Oglinda încearcă să mă înghită, să mă târască  în dosul ei
unde totul e ireversibil.

Curajul de a o înfrunta vine dintr-o dorință mai putenică decât mine
îmi doresc să-i văd cioburile sfărâmate până la grăuntele de nisip
strigând către ea: 
-Uită-te la mine 
Uită-te la mine!
-Vezi? Am plătit deja,  am plătit deja!
Cu vârf și îndesat, am plătit.
Nu știam că această dragoste nu mă va împlini,
că reversul ei e doar o apă moartă care înghite lumina încetul cu încetul, puțin câte puțin.
 
Am plătit, 
Am plătit deja!...

din volumul - Insomnii în alb-negru de Camelia Opriţa Pubblicată de - REVISTA PLUMB ( iulie 2022 ) Uniunea Scriitorilor Români - Filiala BACĂU 

https://www.facebook.com/profile.php?id=100075768854669

Insula timpului

https://www.facebook.com/Pove%C5%9Fti-din-C%C4%83limar%C4%83-103970462084047

Bunica îşi ferecase copilăria într-un album ponosit cu scoarţele roase care fuseseră cândva de culoarea focului. Dar odată cu venirea mea pe lume, inima ei se reîncălzise şi încerca să nu rămână singură; nu-i auzeai niciun oftat scăpat, aşa la întâmplare. Vorbea de mâinile pricepute ale mamelor care frământau pâinea şi împleteau florile în pletele drăgaicelor.
http://www.citatepedia.ro/index.php?id=402467
Camelia Opriţa din cartea – Cuvântul deschide gândul omului – Editura Sfântul Ierarh Nicolae – 2019, Insula timpului (altă povestire cu tâlc de copil)
.

În fiecare pagină a acestei cărți există un trifoi cu patru foi din copilăria mea…

Cartea va fi disponibilă pe toate platformele digitale. Vă rugăm să scrieți la adresa: cameliaoprita@yahoo. com pentru informații despre obținerea cărții. Mulțumiri!

©Ochii pământului sunt în ochii cerului

http://www.citatepedia.ro/index.php?id=426551

Astăzi singura certitudine este că totul se mişcă. Când ştiinţa şi raţiunea nu ne pot ajuta, un singur lucru ne poate salva: conştiinţa noastră. De aceea avem nevoie de o Ecologie a Sufletului!..
Cine crede în minuni, să ridice mâna!!! Apoi ridică din nou cine a înţeles ce înseamnă să ai credinţă.
Şi apoi din nou cei care spun că nu cred în Dumnezeu, dar înţeleg "cine" ESTE EL!!! Da, pentru că dacă spui că crezi sau nu în ceva sau în cineva, trebuie mai întâi să ai o idee clară despre asta şi măcar să ştii exact despre cine sau despre ce vorbeşti..!

Camelia Opriţa 

Fluturașul singuratic

https://poetii-nostri.ro/fluturasul-singuratic-poezie-user-id-41665/

Noaptea este ca de smoală,
Este frig și bate vântul.
Frunzele încep să piară,
Învelind de zor pământul.

Fluturașul singuratic,
Strânse frunza la picioare
Sus în vârf de păr tomnatic,
Între pere gălbioare.

Mi-este frig și cred că pier,
Parcă îl aud plângând,
Însă tot mai cred și sper
Că e vară pe pământ.

Și căldură el cerșește,
Învelindu-se c-o pană,
Însă vântul se-ntețește
Vremea-i tulbure, de toamnă.

citește mai multe poezii de: Camelia Oprita din cartea pentru copii - Bună dimineața, Camelia !

https://www.facebook.com/Pove%C5%9Fti-din-C%C4%83limar%C4%83-103970462084047

Limba română există: de ce să nu o folosești?

https://www.facebook.com/profile.php?id=100075768854669

România este o țară dispusă să se plece în fața celor mai rele guverne.

Este o țară în care totul funcționează prost după cum știm.

Este un tărâm al dezordinei, al cinismului, al incompetenței, al confuziei.

Și totuși, pe drumul satului, auzi inteligența curgând, ca sângele viu. Este o inteligență aparent inutilă. Nu este cheltuită în beneficiul vreunei instituții care promite să îmbunătățească condiția umană. Cu toate acestea, încălzește inima trecătorului obosit și îi oferă confort, chiar dacă este un confort ce de departe poate părea lipsit de sens.

Puterea știe că jocul va fi mai ușor dacă îi ține pe cei neputincioși „în întuneric”, dar ignoră faptul că, lumea poate exista fără putere, puterea nu poate exista fără lume.

Ar fi de datoria intelectualilor (care mai sunt aici, pe pământ nu în gând) să respingă toate acele minciuni care prin presă și mai ales televiziune inundă și înăbușă acest „trup” sfâșiat de durere care este țara noastră; România!

Trăim ca nişte străini într-un echilibru iluzoriu care ne elimină firescul din perimetrul progresivului. Uneori ne izbim de pământ, alteori ne aruncăm în aer într-un zbor artificial, dar totul se reduce la iluzia, că totul se învârte în jurul tău… Străini de realitate, ne sufocăm în lucruri mărunte.

Dacă nu suntem acele Suflete care au slujit cândva acest pământ, să aspirăm măcar să fim. Nu ei au dăruit nume tuturor obiectelor?  Nu sunt ei tăcerea și zgomotul lucrurilor? Totul îi proclamă, de la gunoi până la înălțimi!

Nu te sfii

-Nu te sfii să folosești aceleași haine,

sau să călătorești cu o mașină veche.   

Rușinea înseamnă să te prefaci că ești cineva care nu ești!

Te iubesc fân parfumat,

Pentru că nu găsesc în tine

mândria spicelor coapte!..

din volumul Poștașul păpușilor de Camelia Opriţa

foto: Camelia Opriţa ( arhiva personală )