Zăpezi de la miazănoapte…

https://www.poezie.ro/index.php/poetry/14162552/Z%C4%83pezi_de_la_miaz%C4%83noapte%E2%80%A6

Acolo unde volbura întunecată se cuibăreşte în profunizmea omului, 
există rădăcina luminii numită speranţă, 
numită rugăciune cu chip de Dumnezeu.

Şi mâine este o altă zi în care nu mai strângi din pleoape...
şi pământ cu iarbă măruntă sub picioarele tale răsună de soare,
şi floarea vibrează în aripile albinelor...
şi încă o iarnă din trupul tău a ieşit ca o insulă a nimănuia, 
îndreptându-se spre alte zăpezi de la miazănoapte.

Te trezeşti strigat să-ţi continui timpul 
până la următorul punct al întâlnirii cu extraordinarul.

Camelia Opriţa în Iubirea este un ceas în care timpul nu există

Lasă un comentariu