de Camelia Opriţa din cartea _ INSOMNII IN ALB-NEGRU _
Lupii vânează o căprioară, şi plâng ca şi când numai eu aş fi pe pământ. Credeți sau nu, adevărul are multe fețe! În vârtejul secolului respir ca un pește pe uscat; Între leii din cușcă și leii din junglă Nu mai există nicio deosebire. Suntem prizonieri pe nave inexistente. De ce mi se părea nemuritor trecătorul? De ce mi se pare timpul lui o zi de arșiță? Şi unde pleacă, pentru că de abia a venit... Au fost mai multe războaie în lume în loc de cântece, dar timpul trece de parcă nimic nu s-ar fi schimbat, generațiile cer mereu eroi. Aripile lor se frâng în zborurile care nu sfâșie aerul, aerul mai mult decât o secundă alunecă pe cer. Aș fi murit demult pentru un zbor, dar am luat frica aripilor frânte. Iată-le cum se prăbușesc deasupra morții, vrând să moară odată cu moartea care le-a ucis zborul. Respir aerul acestui război care își atinge propriile culmi și orice din orice învață să rămână în viață, bându-și lacrimile până la sfârșeală. Vreau să trăiesc, să vindec aripile frânte pentru că aripa trebuie să fie în starea ei de aripă ca să poată zbura printre florile pământului! Vreau să trăiesc să aud pământul cântând în limbajul mugurilor, vreau să trăiesc să vindec durerile și lacrimile vărsate! Vreau să trăiesc să vindec lumina melodioasă pentru următorul zbor înălțat între glorie și ruină. Vreau să trăiesc doar acele momente când suferințele se transformă în speranțe, că întreaga existență e doar a cântecului și toate rănile pământului, toată sângerarea lui, toate lacrimile sunt absorbite de grânele aurii într-o goană melodioasă ca o comuniune universalăȘi ochii lumii să rostogolească carele de lacrimi, Să le arunce, din marginea genunii.
Cred că adevăratul scriitor este capabil să prevină orice fel de război prin puterea cuvântului său, scris şi mediatizat; el dă glas unei observaţii care a fost redusă la tăcere sau uitare. Camelia Opriţa în Să ai libertatea în mâinile tale, Ziua Mondială a Scriitorilor (3 martie 2011)
Cuvântul din lumina condeiului 