https://www.poezie.ro/index.php/poetry/14157025/Reflexie
Va veni o zi când razele soarelui se vor strecura în odaia ta. Ţi se vor aşeza pe pernă iar reflexia lor va străluci ca ochii blânzi şi plini de iubire ai mamei. O zi care îţi va aduce mângâierea florilor ce n-au înflorit în nopţile fără vise. Îţi vor trezi pofta de viaţă, în parfumul crud şi dulce al iasomiei înflorite, al florilor de câmp... Şi un pui de vânt ce-ţi răvăşeşte părul de pe frunte când şi când. Camelia Opriţa din volumul - A fost o dată ca niciodată - 30 August 2001
