din cartea în lucru Povestiri și poezii la Castelul Regelui de camelia oprița
Coțofana sta pe floare,
Crezând c-a ajuns la soare,
Însă frunzele înșirate
Îi șopteau că e departe.
Pentru prima dată vede
Prea mulți sori cu coadă verde,
Zbură jos și lung privește,
Țopăind copilărește.
Minunat, s-a minunat
Și deodată a zburat.
Căuta pe câmpuri claie
Să adune niște paie.
Hotărî c-ar vrea o casă
Pe o pălărie aleasă
În mijlocul sorilor,
Mult deasupra florilor.
Zis – făcut în mare grabă,
Cum văzuse în ogradă,
Cuib de paie și de vată,
Însă toamna veni-ndată.
Ploaia-i udă și desface
Cuibul mic la patru ace.
Mult muncise și-acum iată,
Soarele e plin de vată.
Mai târziu, ea a aflat
Cum e soarele plouat,
Că îi zise altu’ pui
Ce e floarea-soarelui.
Atunci Nana cam zburlită,
Cum se vede, necăjită,
Se-ndreptă către un pom
Mult mai nalt decât un om.
Des la frunză, ceva umbră,
Soarele pe crengi îi umblă.
Și-și făcu o casă mare,
Trainică și-ncăpătoare.
poezie publicată în revista CONSTELAȚII DIAMANTINE – 135 - nov. 2021 (cu amabilitatea doamnei director Doina Draguț - Biroul Parlamentului European în România)
Cuvântul din lumina condeiului 