Copacul

Acasa timpului este lumea care trece 
neobservată sub ochi noștri; 
acasa mea e copacul care zgârie norii.
 
Tata l-a pus să mă ferească de arșița lumii.
Copacul zgârie norii și azi,
iar tata cutreieră  cerul dincolo de ei
să alunge tot ce e întunecat
sau ceva ce ar putea face rău copacului.

Nu mi-a spus niciodată că părintele
e părinte și după moarte.
Îmi urzește din razele lunii visul și mă îndeamnă 
să pătrund în adâncul lui.

Mi se face frică la un moment dat,
dar el mă tot îndeamnă să pătrund mai departe, 
spunându-mi că acest vis nu ucide,
că este el, visul care nu ucide
și mi-e părinte și după moarte.

Camelia Oprița ( din volumul - Zestrea  )

Dacă v-a plăcut acest articol, vă aștept să vă alăturați cititorilor de pe pagina de Facebook: Camelia Oprița

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s