©În lumea de azi, când libertatea este limitată, viitorul nostru în istorie depinde de calitatea contribuţiilor culturale

Doi români cu convingeri social – politice total diferite au arătat lumii întregi unde este localizată România pe hartă: Emil Cioran şi Nicolae Ceauşescu.
Mai târziu s-au împlinit alte două fructe ale timpului: Nadia Comăneci şi Gheorghe Hagi. Camelia Opriţa în Aşa am învăţat să redevin român
foto: internet - Nicolae Ceaușescu a fost primul şef de stat socialist care făcea o vizită oficială la Londra, singurul român care a avut onoarea de a face o plimbare cu trăsura în prezenţa Reginei Elisabeta a II-a.

Istoria, această menţiune a trecutului, este arhiva grăitoare a omenirii. Uneori, timpurile noastre de azi se regăsesc în timpurile de ieri, dar produsele de bază al istoriei sunt evenimentele măreţe: Faptele mari săvârşite de înaintaşi mântuiesc neamul.
Tot Istoria a demonstrat de-a lungul vremii că puterea armelor distruge timpul omenirii fără a-i da şansa de a-şi pune în valoare bogăţia minţii ca un ritual iniţiatic al sănătăţii mentale. Puterea armelor blochează raţiunea minţii umane care a urmărit în mod justificat deschiderea viitorului ca o prioritate esenţială către progresul real.
În puterea armelor există metafora distructivă a civilizaţiei.
Dacă vrem să ştim de ce lumea de azi are această înfăţişare, recurgem la trecut pentru că istoria este o oglindă, este ceea ce spunem şi ceea ce facem.
Fără istorie suntem un copac fără rădăcini.
http://www.citatepedia.ro/index.php?id=397410
( Zidul gândurilor de Camelia Opriţa )

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s