Fiica soarelui cea mică©

Cel puțin odată în viață, cu toții am crezut că o anumită frază sau poezie a fost scrisă în mod special pentru noi: adevăr și emoție…Așa creionul mi-a devenit prieten.
Nu m-am gândit niciodată la ce voi face până la urmă. Nu am avut năzuințele unui scriitor, dar am luat un creion în mână și nu l-am mai pus jos: mi-am văzut în el sufletul cum își arunca flăcările străvechi la rădăcina cuvântului.
Cred că fiecare autor are ceva unic în felul său de a scrie, se identifică cu propozițiile care izvorăsc din inconștient prin asocieri mentale spontane și asta
il face unic. Nu sunt unul dintre marii scriitori, dar scriu, și trebuie să o fac.
Dacă vrei să devii un bun scriitor, tot ce trebuie să faci este ca dintr-un cuvânt mic să obții un cuvânt mare pe care să-ți pui amprenta artistică.
Este minunat să trăieşti într-o lume în care unii dintre noi scriu poveşti, alţii le trăiesc; eu le respir.

Camelia Oprița ( citat din cartea Zidul gândurilor).

http://poetii-nostri.ro/fiica-soarelui-cea-mica-poezie-user-id-41159/

Într-un cuib de levănțică
Rânduiește licurici,
Cozi de stele cu panglici
Fiica soarelui cea mică.

A plouat un ceas sau două
Și-n condeiul ei de foc
Ard trei stele la un loc
Pe un curcubeu de rouă.

Cântă-n flori de pepeni grași
Mai ceva ca un voinic,
Spală-n rouă un ilic
Mărunțelul greieraș.

vezi mai multe poezii de: Camelia Oprița 

Camelia Oprița ( din cartea pentru copii Povești din Călimară, La Castelul Regelui ).

Iubirea vine, se destramă ca un vis și se reface în următorul vis. Sufletul omului trudește necontenit pentru visul desăvărșit.Camelia Oprița

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s