Lumea este mare și lasă loc pentru toate opiniile. Singurul model care merită a fi urmat este cel al respectului.

Gândind că nu este eternă, viața este considerată a fi un dar divin de care ar trebui să te bucuri cât mai mult timp ( Camelia Opriţa )

Prea des, cum spunea scriitorul Charles Dickens “oamenii mor la 27 de ani, dar sunt înmormântați la 72 de ani”.

Societatea noastră ne îndeamnă spre un consum substanţial, ca și cum am fi veșnici.Un fel de cenzură culturală exclude moartea din discursurile acceptabile din punct de vedere social.

Constat cu tristețe că cei ce au o cantitate mare de bani, putere si control,mor adesea certați cu Dumnezeu, în timp ce alții care au dăruit cu generozitate au găsit pacea sufletească mergând către împlinirea cea de pe urmă.

La urma urmei, altruismul, după cum explică Dalai Lama, este o formă de egoism inteligent care ne ajută să înțelegem ceea ce lăsăm în urmă …

Credeam că sunt  vii cei care închid ochii celor ce  pleacă. În realitate, cel care pleacă deschide ochii celor ce rămân.

Acolo unde oamenii au plecat de la Dumnezeu, lipseşte speranţa, lipsesc frumuseţile vieţii…
Dumnezeu a lucrat cu toată bucuria şi înţelepciunea Sa ca omului să nu-i lipsească nimic.
Unde nu există Dumnezeu e haos, unde nu e Dumnezeu nu există nicio altă valoare care să arate adevăratul sens al Creaţiei – VIAŢA – Această minune care are plenitudinea Luminii, făcându-l pe om să se bucure de bunătatea Domnului, Această forţă reală căreia divinitatea i-a dat sensul măreţ de a iubi şi a cultiva numai iubire în jur.

Internetul este o oportunitate pentru lume de a-şi arăta toată urâţenia care zace în interiorul ei.
Camelia Opriţa

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s