Banii şi lăcomia sunt seminţele răului

Giudizio universale (1535-1541) è un affresco di Michelangelo Buonarroti
foto : cameliaoprita

Infernul este locul în care speranţele se sting la primii paşi de la intrarea în întuneric.

Fiecare formă de săracie provoacă suferinţe considerabile omului. Sărăcia este fenomenul degradant al condiţiei umane. A fi pusă pe seama subdezvoltării este puţin spus, câtă vreme cauza principală o reprezintă lipsa securităţii sociale în faţa cotropitorilor de nivel de trai care acoperă o colectivitate cu regulile lor de a-şi însuşi roadele de pe urma celor lipsiti de confort social.

Obiectivul de a reduce inegalităţile sociale într-o societate a fost înlocuit de fenomenul de corupţie. Astfel că banul a devenit blestemul veşnic al omului de a accede la o preamărire pământeană cu totul şi cu totul artificială, şi tot acelaşi factor l-a determinat pe om să se îndepărteze de Dumnezeu.

Capacitatea de a-l iubi pe cel de lângă tine reprezintă valoarea ta intelectă, valoare însuşită prin procesul de a înţelege lucrurile mărunte care te înconjoară, de a înţelege natura divină şi a lăuda Numele Său pentru tot ce ne-a dat. Nimeni nu vine la El decât prin lumină, rugăciune şi smerenie, căci Lumină este El şi loc sub soare este pentru viaţă . Constrângerea omului de către om schimbă binele în rău şi adânceşte sărăcia în sânul celui asuprit.

Bunătatea lui Dumnezeu este înţelepciune şi totodată este şansa omului de a recunoaşte în Cuvântul Lui viaţa ca un miracol divin.

Cel bogat cu banul este săracul moral şi se întâmplă să fie la fel de muritor ca şi cel nevoiaş. Numai că nevoiaşul are sufletul puternic, păstrându-şi echilibrul şi valoarea morală prin credinţă şi virtuţii, încercat fiind foarte în relaţiile cu cel ce duce o viaţă autodistructivă dată de dimensiunea banului; regula banului dă roade trecătoare, răpind în acelaşi timp liniştea individului, slăbindu-i sufletul. Dumnezeul lui este construit din seminţele Infernului, seminţe ce i-au înăbuşit condiţia de om, atrăgând mânia dreptei Judecăţi.

Religiile ne îndeamnă spre acelaşi Dumnezeu, dar nu ştim câţi oameni ÎL vor găsi în templele sau altarele religioase. Pentru că încurcate sunt căile omului în ispite. Dumnezeu ne vorbeşte în toate limbile religioase, însă puţini sunt aceia care sunt înţelepţi să-L iubească cu adevărat, căci Adevărul este însuşi El.

Ar fi suficient să lăsăm o rază de lumină din noi să treacă prin toată ceaţa lumească,să scoată răul din bine. Binele să devină iarăşi răsunător la recunoaşterea adevărului ca în ziua în care omul a fost zămislit pe pământ.

Oamenii ca şi religiile sunt bucăţi dintr-un singur mozaic.

Tatăl Nostru este fără patimă şi răutate. Nimic din interior nu-L îndeamnă să lase sufletul omului printre seminţele Infernului.

Omul devine puternic atunci când îL iubeşte cu adevărat pe El şi nu banul Pentru că durabilitatea şi valoarea omului stă în înţelepciune şi a-L iubi neîncetat pe Dumnezeu. Camelia Opriţa

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s