Omul nu e mai presus de celălalt om, decât Dumnezeu!

RAFFAELLO E LA LIBERAZIONE DI SAN PIETRO DAL CARCERE
Affresco del 1513,Roma Palazzi Vaticani in Stanza di Eliodoro

Trufia este tiranul crud al minţii omului, îngrădeşte sufletul şi ochii acestuia: îi doboară discernământul; acest păcat aduce cu sine mânia, slăbind răbdarea firii omeneşti.

Virtuţiile devin amintiri, adesea marginalizate cu bună ştiinţă, tulbure ca faţa unei furtuni. Uită  cel mai elementar fapt: că smerenia este izvorul înţelepciunii – poate cea mai importantă virtute pe care omul a moştenit-o de la Dumnezeu.

Ce poate fi mai mare decât cerul, dacă nu făţărnicia omului ? Cu cât urcă ’’susul închipuit’’ i se  tulbură mintea şi sufletul moare lent,  dar la fel prăbuşirea lui va fi  îngrozitoare.

Urmează dezolarea propriu-zisă şi în acelaşi timp procesul lung şi dureros de introvertire şi izolare, acestea fiind fructele amare ale  mândriei în care calităţile i-au fost alterate serios.

Omul nu e mai presus de celălalt om, decât Dumnezeu.

Cel mai mare sprijin care se poate regăsi în spiritul omului la ceasuri grele de cumpănă  este rugăciunea; ea te invaţă să fii blând şi smerit cu inima, să-ţi recunoşti greşelile în faţa duhului sfânt, să-ţi regăseşti înţelepciunea în considerentul virtuţii.

Cu siguranţă, omul a fost modelat din înţelepciunea divină ca el să vadă în Creaţie adevărata perfecţiune. Înţelepciunea crează lucruri măreţe şi de durată, că înţelepciune  este şi cuvântul Domnului, adevăratul grai al luminii din Lumină.

În această lumină se regăseşte judecata omului care îl face unic în procesul complet şi complex al Creaţiei.

Cum trufia slăbeşte şi întunecă mintea omului, el devine extrem de confuz, departe de a distinge faptul că viaţa reprezintă harul dumnezeiesc în  toată splendoarea divinităţii. 

Mândria  este şi  un disconfort mental, păcatul greu care tulbură judecata cea dreaptă a omului.

Fiind atât de aproape de un dezastru interior, fugi spre orice din orice, fără a avea măcar îngăduinţa la o umbră de libertate care ar putea veni de undeva,  şi atunci inevitabilul se produce.

Atât de răspândită este această boală sufletească a omului.

Poate că n-ai făcut rău nimănui, crezându-te ’’perfect’’ în făţărnicia inspirată de spiritul întunecat, dar te priveşti în oglindă cu aceeaşi întunecime, fără a-ţi vedea lipsurile.

Te îndepărtezi tot mai mult de toate şi de toţi. Această patimă te aruncă într-o singurătate acută. Până  a-ţi da seama de acest neajuns este demn de luat în seamă că smerenia este leacul trufiei, că omenia este ramura cea  dreaptă, crescută din Dumnezeu.

Omule, fii ramură dreaptă la înfăţişare şi la port!

Ea este după tine reîntregirea unei flori cu frunza crescută din urmele tale!…

Floarea îşi găseşte odihna în această ramură, căutându-te în lumina ei  prin spaţiile Universului să-ţi arate smerenia şi sinceritatea ca două roade de reper ale divinităţii.

autoare Camelia Opriţa


Adevărata sărăcie a omului este egoismul.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s